marți, 6 ianuarie 2009

Suspiciuni de deturnare de fonduri la asociatiile de proprietari din Onesti

Citeva sute de onesteni au beneficiat de apa rece, de sarbatori, doar datorita unui gest de bunavointa din partea furnizorului, SC Apa-Canal SA Onesti, si a demersurilor facute de Primarie, insa apa va fi sistata din nou, in curind, pentru asociatiile care nu si-au platit datoriile. SC Apa-Canal SA Onesti lucreaza, in prezent, la intocmirea unei situatii, care va fi terminata la sfirsitul acestei saptamini si care va scote in evidenta asociatiile la care urmeaza sa fie sistata furnizarea apei reci. Pe lista neagra se afla un grup de patru - cinci asociatii, care nu au mai facut plati de foarte mult timp, chiar si de un an de zile. La astfel de asociatii, locatarii ii suspecteaza pe administratori ca au deturnat fondurile colectate de la oameni si ca au depus banii in conturi private, pentru a se alege cu dobinzi grase. “La noi s-a sistat apa rece de pe data de 3 decembrie si am aflat, de la firma furnizoare, ca asociatia nu a mai platit de aproape un an de zile, desi noi am dat banii; cu exceptia a trei familii cu probleme, toti ceilalti am platit datoriile, iar blocul este mare, cu 9 etaje - ni s-a plins un locatar din cadrul Asociatiei 56, de pe Aleea Parcului, blocul nr. 9. Multi dintre noi avem centrale si, daca nu avem apa rece, nu avem nici apa calda, dar si caldura o asiguram cu greu”.
Primaria Onesti incepe verificarile la asociatiile de proprietari
Spusele locatarilor sint confirmate atit de furnizor, cit si de executivul local. “Au fost cazuri in care, imediat dupa trimiterea unor somatii, asociatiile avertizate au venit sa depuna cite 80 de milioane de lei vechi sau chiar mai mult, bani pe care nu aveau cum sa-i stringa de la oameni intr-o singura zi; e clar ca au avut acei bani undeva, poate in vreun cont”, ne-a spus Marilena Vicol, director al SC Apa-Canal SA Onesti, furnizorul local. Unii locatari au facut plingere la politie, dar situatia a ajuns si in atentia Primariei Onesti. Viceprimarul Constantin Florian a solicitat o situatie exacta de furnizor si ne-a precizat ca are in vedere chiar si eventualitatea producerii unor deturnari de fonduri. “Putem sa cerem de la asociatii unele documente, cum ar fi bilanturile cu activele si pasivele, din care am putea afla ce bani s-au strins de la oameni si care a fost destinatia acestora - ne-a declarat viceprimarul Constantin Florian. Noi ne-am propus sa facem o verificare la toate asociatiile din oras, pentru a vedea pe cine mai acreditam si pe cine nu. Cred ca multe dintre persoanele aflate in structurile de conducere ale asociatiilor nu mai au ce cauta acolo”. Asociatiile de proprietari au personalitate juridica si, in afara de organele de cercetare, cum ar fi Politia sau Parchetul, Primaria este singura institutie care mai are competente in aceasta privinta, prin intermediul unui compartiment de specialitate, cu rol de indrumare si verificare a asociatiilor. Insa onestenii sustin ca activitatea acestui compartiment este egala cu zero, iar locatarii nu prea mai au unde sa se plinga impotriva administratorilor sau a presedintilor de asociatii.

http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2009/01/06/suspiciuni-de-deturnare-de-fonduri-la-asociatiile-de-proprietari-din-onesti.html

Niciun comentariu: