Duminică, 5 octombrie, locuitorii comunei Tîrgu Trotuş sărbătoresc 600 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. La 6 octombrie 1408, într-un privilegiu comercial acordat de către domnitorul Moldovei, Alexandru cel Bun negustorilor lioveni, stabilind taxele vamale pentru diferite cantităţi şi feluri de mărfuri, sînt numite şi locurile unde negustorii îşi puteau plăti taxele, între ele fiind şi Totruş (Tîrgu Trotuş). Cu prilejul aniversării a 600 de ani de la prima atestare documentară, în această aşezare aflată pe cursul mijlociu al Trotuşului se va desfăşura o lansare de carte la care va fi prezent istoricul Corneliu Stoica şi un program cultural susţinut de formaţiile artistice ale comunei. De asemenea, vor avea loc manifestări ştiinţifice şi la micul muzeu de istorie locală din Tîrgu Trotuş. (Ion Moraru)
http://www.evenimentul.ro/articol/600-de-ani-de-la-prima-atestare-documentara-a-localitatii-tirgu-trotus.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu