vineri, 10 octombrie 2008

Aron Popa se pregateste de Curtea de Conturi

Senatorul de Bacau Ioan Aron Popa este sustinut de conducerea Partidului National Liberal pentru functia de presedinte al Curtii de Conturi. O decizie privind aceasta nominalizare nu va fi luata, însa, pâna când presedintele Traian Basescu nu va promulga noua Lege de organizare si functionare a acestei institutii. “Inainte de toate trebuie specificat faptul ca nu se poate discuta despre un nou sef la Curtea de Conturi pâna când nu se va lua o decizie in ceea ce priveste noua lege de functionare a institutiei de catre presedintele tarii. Apoi va urma o negociere la nivelul fortelor politice pentru ocuparea functiilor din cadrul Curtii. Vorbim de 18 consilieri de conturi, de doi presedinti, unul al Curtii si unul al Autoritatii de Audit. Apoi se mai face vorbire de doi vicepresedinti, dar totul face parte dintr-un algoritm rezultat in urma negocierilor dintre partide”, a declarat senatorul Ioan Aron Popa. Onesteanul este parlamentar din 1995, în prezent fiind presedintele Comisiei de buget-finante din Senat. Este licentiat în stiinte economice si in vara acestui an s-a luptat de la egal la egal cu Emil Lemnaru pentru functia de primar al Onestiului. Pentru ocuparea functiei de presedinte al Curtii de Conturi, zilele trecute a fost vehiculat si numele actualului presedinte al Senatului, Nicolae Vacaroiu, sustinut de Partidul Social Democrat. Nicolae Vacaroiu a declarat ca, deocamdata, nu va renunta la sefia Senatului, urmând a candida pentru un nou mandat de senator, într-un colegiu din judetul Arges. Ovidiu Drug

http://www.infobc.ro/2008/10/aron-popa-se-pregateste-de-curtea-de-conturi/

Niciun comentariu: