duminică, 15 martie 2009

Transmoldova va asigura transportul de calatori in Onesti

Pe principalele trasee din Onesti, nr. 1 si nr. 2, care includ bulevardele Republicii si Oituz, vor circula autobuzele de la Transmoldova, firma care a fost declarata cistigatoare in urma negocierilor purtate saptamina acesta, in vederea concesionarii serviciului de transport public de calatori. Negocierile au avut loc intre reprezentantii municipalitatii onestene si cele doua firme care au indeplinit conditiile de eligibilitate, Transmoldova Onesti si Girueta Tirgoviste. Cel mai mare atu al firmei Transmoldova a fost pretul biletului de calatorie, de un leu, in timp ce Girueta prevazuse 1,5 lei, dupa cum ne-a precizat inginerul Valentin Lungu, din cadrul compartimentului pentru autorizarea, monitorizarea si controlul serviciului de transport public local. Transmoldova va folosi 5 autobuze clasificate, dintre care unul de 4 stele (46 de locuri), 3 de 3 stele (44 de locuri) si unul de categoria I-a (35 de locuri), care vor circula la un interval de 30 de minute. “Dupa termenul de 15 zile, in care pot fi depuse contestatii, vom incheia contractul de concesionare cu firma Transmoldova, in care vor fi precizate, cu exactitate, si orele de plecare de la capetele de linie”, ne-a declarat inginerul Valentin Lungu. Acesta ne-a mai spus ca municipalitatea va acorda sprijin si pentru eliberarea statiilor de autobuz, prin ridicarea masinilor abandonate sau stationate neregulamentar, dar va si monitoriza si controla modul in care operatorul de transport isi desfasoara activitatea. (George MARTIN)


http://www.ziaruldebacau.ro/ziarul/2009/03/14/transmoldova-va-asigura-transportul-de-calatori-in-onesti.html

Niciun comentariu: