In timp ce se bat cu pumnii in piept ca vor sa sprijine invatamintul onestean, reprezentantii PSD Onesti, in frunte cu primarul Emil Lemnaru, fac tot ce le sta in putinta ca sa impiedice acordarea de tichete-cadou pentru profesori, apelind chiar si la tot felul de “smecherii”, dupa cum au precizat alesii PNL si PD-L, adica la actiuni care sint la limita legii. Astfel, liberalii si democrat-liberalii din Onesti au initiat un proiect de hotarire privind alocarea fondurilor de la bugetul local pentru acordarea tichetelor-cadou, dar pesedistii s-au opus din rasputeri, iar initiativa nu fost nici macar inclusa pe ordinea de zi a ultimei sedinte de consiliu, asa cum au cerut alesii PNL si PD-L. “Acest proiect a fost depus in aceeasi zi cu proiectul initiat de catre domnul primar si am facut o cerere pentru introducerea lui pe ordinea de zi, pentru a intra in dezbaterea din consiliu, dar, cu amabilitatea lui cunoscuta, domnul primar a pus o rezolutie ca se respinge cererea mea - a precizat avocat Gheorghe Ene, la ultima sedinta a legislativului local. Proiectul nu era nici in mapa comisiei de specialitate a consiliului, pentru ca nici compartimentul de specialitate al Primariei nu si-a expus punctul de vedere. Chipurile n-ar fi avut timp, dar acelasi compartiment de specialitate, pentru proiectul primarului, a avut timp sa dea un aviz, iar pentru proiectul referitor la revocarea celor trei hotariri privind Termon, a lucrat din greu si a strins vreo 30 de pagini, ca sa ne arate noua ca acele hotariri nu sint legale”.
Profesorii s-au prins de smecheriile pesedistilor
Primaria Onesti a facut si o adresa la Ministerul Administratie si Internelor, prin care intreba daca municipalitatea este obligata sa acorde tichetele-cadou. “Intrebarea fost pusa gresit, pentru ca se stie ca Primaria nu este obligata sa faca acest lucru; ministerul trebuia intrebat daca municipalitatea onesteana poata sa acorde tichete-cadou, adica daca are voie sa faca acest lucru si daca nu este interzis prin lege”. La rindul sau, liberalul Danut Oprea a apreciat ca “este o smecherie” din partea executivului, care refuza sa includa pe ordinea de zi proiectele initate de PNL si PD-L, mai ales cele referitoare la drepturile profesorilor, sub diferite pretexte si invocind diferite chichite procedurale. “Intrebarea pentru minister este pusa cu rea intentie”, a sustinut Oprea, care a aratat ca era rolul legislativului local sa analizeze, sa dezbata si sa decida asupra acordarii tichetelor-cadou, exact asa cum prevede si legea.
In sala de sedinte au fost prezenti si citiva profesori, in frunte cu Angelica Lacatus, reprezentant al sindicatelor din invatamint. “Profesorii sint dispretuiti pe fata de catre primarul Emil Lemnaru - a spus Angelica Lacatus. E vorba de rea-vointa. Pur si simplu ne ignora si nu vrea ca profesorii Onestiului sa primeasca aceste tichete-cadou”. “Citi angajati are Primaria Onesti si citi dascali sint in municipiu ?”, a mai intrebat profesoara Angelica Lacatus, facind referire la armata de salariati din primarie, pentru care s-a mai aprobat si un fond de premiere, care numai acesta depaseste, ca valoare, suma necesara pentru acordarea tichetelor-cadou.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu