Vineri, 10 octombrie, la Onesti vor fi aduse de la Craiova, cu binecuvântarea IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, moastele Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Acestea vor fi aduse, în jurul orei 14, cu un elicopter în care se va afla si IPS Mitropolitul Irineu al Olteniei. La Catedrala Ortodoxa “Pogorârea Duhului Sfînt”, unde vor fi asezate aceste moaste, în aceeasi zi, de la ora 18, va fi oficiata slujba de vecernie la care vor oficia în jur de 15 ierarhi ai bisericii ortodoxe din România, înalti mitropoliti si episcopi ai Sfântului Sinod. Sâmbata, 11 octombrie, un mare sobor de preoti si înalte fete bisericesti vor savârsi slujba de resfintire a Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” de la Borzesti, care a fost ridicata între anii 1493 -1494 de catre domnitorul Moldovei, Stefan cel Mare. Aici s-au facut multe lucrari înnoitoare si va fi târnosita, pentru prima data, masa altarului. Biserica de la Borzesti (leaganul copilariei lui Stefan cel Mare) va fi resfintita dupa ce aici a fost realizata pictura interioara si a fost asezata ca masa în sfântul altar o masa de stejar, ce a dat numele unei legende foarte cunoscute. Demn de mentionat este faptul ca moastele Sfântului Nifon se vor afla sâmbata, 11 octombrie, între orele 9.00-13.00, la biserica de la Borzesti. Evenimentele religioase de la Onesti si Borzesti au loc cu prilejul aniversarii a 600 de ani de la prima atestare documentara a Episcopiei Romanului, din care face parte si Protopopiatul Onesti. Ion Moraruhttp://www.infobc.ro/2008/10/mari-evenimente-religioase-la-onesti/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu